Brusc.
Totodată inofensiv de ciudat şi plin de acel surăs pervers.Sentimentul de vinovăţie mă doboară încet că într-un ocean ce mă înghite în nebunie.
E rece.din ce în ce mai rece.
Aburul îşi spune povestea în timp ce ochii îmi rămân împăienjeniţi către geam.
Nu pot să clipesc.
Nu pot să ţip.
Nu pot să mă mişc.
NU POT.
[FAIL]
Aud în ecou orice mişcare.
Mă întorc spre telefon.un mesaj. 'Te iubesc.'
şi-a adus aminte. ştie că nu mai e cale de întoarcere.dar se încăpăţânează.
nu renunţă.
Telefonul îmi plonjează de nervi pe parchetul vechi,care pocneşte la fiecare mişcare.
Mă uit pe geam.plouă.e frig.
Ating geamul rece şi aburit,apoi îmi iau blocul de desen şi un creion.
Creionul de la el,care mă gândeam să il pun undeva şi acolo să-l uit.Am trăntit uşa în urma mea sperând că va auzi acel 'NU'.
Ciuda te cuprinde.


Încă mă iubeşti./