mi-au obosit ochii,
mâinile şi gura
picioarele-mi tânjesc după simţ,
sufletul mi-e împăienjenit de vreme -
stă să moară.
te-ai decis să mă legi de scaunul viziunilor tale
şi să-mi chinui interiorul sufocându-mi singura dorinţă.
te-ai refugiat în trupul nulităţii existenţiale,
iar eu
am rămas cusută în nemurirea nebuniei albastrului meu închis.
Chiriaşii îşi plantează iubirile în palmele mele, iar Doamna Pătraşcu e pierdută-n trecut.Mi-a arătat punga în care ne-a păstrat atata timp şi dându-şi ultima suflare şi-a oprit mâna pe creştetul capului meu.
-am ieșit la pensie-
