Insula.

se plimbă încet pe şira spinării ei,aşezându-i-se pe ceafă.
i se plimbă prin păr.pierzându-se
alunecă pe frunte, se avântă la cules gene;
sapă adânc, în buze, iubirea lui.
se ascunde în sânii ei,
dar pleacă lăsându-i patul sufletului,

pustiu.



înăuntrul îi ţipă nebuneşte, dar el,el nu aude
 e prea departe acum
mult prea.-

noiembrie.

şi-a iubit singurătatea
lăsând-o să-i sfâşie pieptul cu găndul
şi-a lăsat buzele pe coapsele ei
cutremurând-o de plăcere -
şi totuşi,
s-a pierdut în demenţa lui interioara,
clacând.
acum e singur,
probabil veşnic peregrin în pustiul sufletului ei.

c'est de un bleue pur

au improvizat raiul cu aripi de hârtie şi ceaţa ce-i învăluia,
s-au ascuns ca doi necuraţi în universul lor
pictând vise împreună şi agăţându-se de constelaţii.

ştia,

că el a hotărât să îi picteze înăuntrul albastru
ca să o ducă în pragul nebuniei şi să o uite acolo.
vroia să-i viziteze găndurile,
să-i fure fericirea şi să o scape într-un pahar cu apă;
să-i spănzure orgoliul şi să-l arunce în mare,
să devoreze tot ce a mai rămas în ea.


şi aşa a şi făcut.

Roşu Aprins

Pentru că e singur


s-a desprins de tot şi toate.
s-a pierdut,într-un colţ al minţii mele;
îmi povesteşte,coborând câte o scară cum a uitat
să fie fericit.
cântă a noiembrie culegându-i anotimpuri,
îşi pierde iubirea în ochii ei,
promiţându-i o eternitate.
înmuindu-şi buzele de un roşu aprins,de trupul ei;
îi conturază sânii şi pictează-n ea extaz.
îi recită gândurile ascunzându-se,
părăsind-o.

Vinovaţii fără vină.

El e făcut din ce au încercat să-i facă alţii ei
dar le-a făcut-o lor,
crescându-şi propriul cer albastru.
se caută vinovaţii fără vină
dar nevinovăţia a plecat odată cu vina.
însă de vină e el,octombrie,
a plecat cu ochii ei,
îngropându-i
în inima lui.


şi-a lăsat-o.
şi-a plecat.

O.

Pentru că,
aşa e.-

vremea,de obicei,suspină.
îşi înveleşte sufletul în zăpadă şi tremură de frig.
devorează anotimpuri şi ascunde durerea surdă
în organele frumos ordonate în traseul ei.
cântă a singurătate în somn,
oprindu-şi glasul şi smulgându-şi păcatele unul câte unul;
iar tu stai întins pe podea căutându-ţi sinele.



las-o să-ţi fure bătăile inimi.

Ne-am născut balauri.

Aşa ne-am născut noi,

balauri

furaţi din înfăţisări scăldate în minciuni.

cu fiecare nor ţesut în bolta cerului
umbrele ţipă -
îţi smulg picioarele şi-ţi mestecă delirul din rădăcini,
te târăsc după ele,
amintindu-ţi cu fiecare treaptă urcată,
de asurzitoarea noapte ce-şi trage de păr indiferenţa
şi-o aruncă într-un gol aparte
şi-o prinde de mâini sfâşiindu-i buzele.
îi ascunde boala în pumni şi-i dezvăluie amărăciunea sărutându-i bătăile inimii.
oare de câte scări e nevoie pentru a-ţi umple buzunarele cu părţi din mine?

O poveste cu o scară.

e o poveste
cu
o scară.

albastră-închis pe care sunt cusute detaliile lui furate din mine.
spânzuraţi-i treptele!
legaţi-i buzele de univers,netrebnicului!
lăsaţi-l să se zbată.
o să prindă aripi.
o să uite.

.

m-am gândit să-mi croşetez o pereche de ochelari de vise.
să-i cârpesc de fiecare dată cu bucăţi smulse din cer şi să îndes în farmecul lor ploaie şi culori de toamnă.
o să-i pierd.garantez asta.
fug.
se agaţă de muza lor şi pleacă;aceasta furându-mi involuntar ochelarii,abandonându-i pe noptieră în fiecare dimineaţă în jurul orei 7:00.

11:11

Insomnia mea mă bârfeşte în fiecare seară cu timpul.Îi mângâie pleoapele,îl sărută,zâmbindu-i îşi dezmiardă decolteul cu mâinile acestuia.
Îi conturează uşor sânii în aer,împletind în ochii ei plăcere.
M-am obişnuit însă cu capriciile stimatei,căci,tot la mine se întoarce ori de câte ori se simte singură şi abandonată.O ascult mereu.
Îşi varsă amarul în ţipete,apoi se ascunde în umbre şi cântă devorând orice sursă de melancolie,trasformând totul,mai apoi,în nostalgie.
Lasă în urma ei ieşiri devastatoare,agitaţie incontrolabilă şi strigăte lăuntrice;de fiecare dată reapare pentru o altă serie de confesiuni imaginare.



S-ar putea să ajung ca ea.

ceva-închis.

îmi aud ultima picătură de vlagă lamentându-se.
cerându-şi iertare.
Ecou surd.
Ploaia îmi consolează albastrul închis,fredonându-mi tristeţea şi dezamgăgindu-l.Îşi izbeşte braţele de creştet apăsându-mi suflarea şi conturând în vânt buzele lui,sculptând în nori trupul,cedând universului ochii şi sufletul îndesându-l în palmele lunii.departe.
prea.
vocea o aruncă în ceaşca de cafea.



Doamna Popescu îsi plânge singurătatea,anii,desenând fraze în aburi.
Chiriaşii s-au întors reluându-şi activitatea.
zvonesc a jazz.

Aşa.

te-ai întors ca să pleci
şi acum pleci ca să nu te întorci.
imi urmaresti firul gandurilor mute cu absurditate.
te-ai ascuns în cămaşa mea,
ai numărat fiecare cuvânt
şi ai privit încântat cum februarie îmi moare în mâinile tale.
culorile le-ai aruncat.
în schimb ţi-ai uitat vocea.






Chiriaşii mei îmi trimit scrisori,iar doamna Pătraşcu s-a întors.Trecerea anilor e zugravită în ea,timpul e singurul lucru care îl mai are,dar se gândeşte să-şi achiziţioneze un ţânţar.

Ceai.

Mi-am pierdut culorile în buzunarul pantalonilor tăi
De atunci.îmi cânţi singurătatea.
Aştepţi să-ţi spun cea mai frumoasă poveste pe care numai eu o ştiu
dar nu.
Aştepţi să cobor din tramvai la prima staţie,
însă eu aleg,
să găsesc un loc în care numai eu pot să cobor.
Aştepţi să-mi dezbrac boala închipuită,să o aşez pe un umeraş şi să o uit acolo.
E cusută de mine.
îmi sapi adînc circumvoluţiuni defecte.bolnave
te agheţi de principalul meu defect;
Să nu ştiu,să nu pot să vreau.



oare când ai de gând să-mi înapoiezi culorile?

P.

O mie de măşti zugrăvite-ţi sunt pe faţă.
păcat că le ştiu pe toate.
m-am obişnuit si cu strategia de a păcăli oameni
cu caracterul şi gândirea ta închipuită,
sub care se află,aparent
gândul şi sentimentul constant,obsesiv
pe care mi l-ai dezvăluit voluntar
de atâtea ori;
ura.

Doamna Pătraşcu e în vacanţă.
Acum chiriaşii mei se vor muta deci,la un prieten bun,domnul P.-

Plumb.

Îmi ploconesc scopul în pragul disperării.
carnagiu devotat,de prost gust.
în schimb tu te îmbraci ca de obicei,în combinizonul tău de cuvinte,dar uiţi că în faţa mea eşti la fel de gol ca sertarul în care-mi depozitam odinioară defectele.
acum le-am pus în debara.
poate nu le observă nimeni.
comedie se pare,ţesută în ploaie.
ce zici,vrei să ne învelim în părul meu?



Chiriaşii îşi cumpără fiecare câte un şevalet,oare depozitează totul la doamna Pătraşcu?
La mine nu mai e loc.

Ochelari.

Am ecranizat deja,
involuntar,în mintea mea sezonul mort al chiriaşilor mei.
Fiecare detaliu e calculat şi pus la punct cu precizie;până şi pe unde intră nu ies ca şi pe unde ies,nu intră.
Îşi strâng lucrurile,îşi împachetează muzele şi nu lasă nimic în urmă.

aparent.

Lăcomia şi egoismul lor îi determină să mănânce noptierele,să înghită aşternuturile,să deşurubeze televizorul şi să se îndoape cu canapele,scaune şi mese.
Îmi raşchetează parchetul,însă îmi ard dulapurile,lăsându-mi draperiile trase.
ca să-mi văd culorile.
şi lămpile lustruite zac în cutiile îndesate în şifonier.
probabil pentru a-mi vandaliza inteligenţa goală.
ei sunt nimicul pentru că nimicul lor e totul.



şi-au uitat chiloţii.-