Insomnia mea mă bârfeşte în fiecare seară cu timpul.Îi mângâie pleoapele,îl sărută,zâmbindu-i îşi dezmiardă decolteul cu mâinile acestuia.
Îi conturează uşor sânii în aer,împletind în ochii ei plăcere.
M-am obişnuit însă cu capriciile stimatei,căci,tot la mine se întoarce ori de câte ori se simte singură şi abandonată.O ascult mereu.
Îşi varsă amarul în ţipete,apoi se ascunde în umbre şi cântă devorând orice sursă de melancolie,trasformând totul,mai apoi,în nostalgie.
Lasă în urma ei ieşiri devastatoare,agitaţie incontrolabilă şi strigăte lăuntrice;de fiecare dată reapare pentru o altă serie de confesiuni imaginare.
S-ar putea să ajung ca ea.
