Ne-am născut balauri.

Aşa ne-am născut noi,

balauri

furaţi din înfăţisări scăldate în minciuni.

cu fiecare nor ţesut în bolta cerului
umbrele ţipă -
îţi smulg picioarele şi-ţi mestecă delirul din rădăcini,
te târăsc după ele,
amintindu-ţi cu fiecare treaptă urcată,
de asurzitoarea noapte ce-şi trage de păr indiferenţa
şi-o aruncă într-un gol aparte
şi-o prinde de mâini sfâşiindu-i buzele.
îi ascunde boala în pumni şi-i dezvăluie amărăciunea sărutându-i bătăile inimii.
oare de câte scări e nevoie pentru a-ţi umple buzunarele cu părţi din mine?

O poveste cu o scară.

e o poveste
cu
o scară.

albastră-închis pe care sunt cusute detaliile lui furate din mine.
spânzuraţi-i treptele!
legaţi-i buzele de univers,netrebnicului!
lăsaţi-l să se zbată.
o să prindă aripi.
o să uite.

.

m-am gândit să-mi croşetez o pereche de ochelari de vise.
să-i cârpesc de fiecare dată cu bucăţi smulse din cer şi să îndes în farmecul lor ploaie şi culori de toamnă.
o să-i pierd.garantez asta.
fug.
se agaţă de muza lor şi pleacă;aceasta furându-mi involuntar ochelarii,abandonându-i pe noptieră în fiecare dimineaţă în jurul orei 7:00.

11:11

Insomnia mea mă bârfeşte în fiecare seară cu timpul.Îi mângâie pleoapele,îl sărută,zâmbindu-i îşi dezmiardă decolteul cu mâinile acestuia.
Îi conturează uşor sânii în aer,împletind în ochii ei plăcere.
M-am obişnuit însă cu capriciile stimatei,căci,tot la mine se întoarce ori de câte ori se simte singură şi abandonată.O ascult mereu.
Îşi varsă amarul în ţipete,apoi se ascunde în umbre şi cântă devorând orice sursă de melancolie,trasformând totul,mai apoi,în nostalgie.
Lasă în urma ei ieşiri devastatoare,agitaţie incontrolabilă şi strigăte lăuntrice;de fiecare dată reapare pentru o altă serie de confesiuni imaginare.



S-ar putea să ajung ca ea.

ceva-închis.

îmi aud ultima picătură de vlagă lamentându-se.
cerându-şi iertare.
Ecou surd.
Ploaia îmi consolează albastrul închis,fredonându-mi tristeţea şi dezamgăgindu-l.Îşi izbeşte braţele de creştet apăsându-mi suflarea şi conturând în vânt buzele lui,sculptând în nori trupul,cedând universului ochii şi sufletul îndesându-l în palmele lunii.departe.
prea.
vocea o aruncă în ceaşca de cafea.



Doamna Popescu îsi plânge singurătatea,anii,desenând fraze în aburi.
Chiriaşii s-au întors reluându-şi activitatea.
zvonesc a jazz.

Aşa.

te-ai întors ca să pleci
şi acum pleci ca să nu te întorci.
imi urmaresti firul gandurilor mute cu absurditate.
te-ai ascuns în cămaşa mea,
ai numărat fiecare cuvânt
şi ai privit încântat cum februarie îmi moare în mâinile tale.
culorile le-ai aruncat.
în schimb ţi-ai uitat vocea.






Chiriaşii mei îmi trimit scrisori,iar doamna Pătraşcu s-a întors.Trecerea anilor e zugravită în ea,timpul e singurul lucru care îl mai are,dar se gândeşte să-şi achiziţioneze un ţânţar.

Ceai.

Mi-am pierdut culorile în buzunarul pantalonilor tăi
De atunci.îmi cânţi singurătatea.
Aştepţi să-ţi spun cea mai frumoasă poveste pe care numai eu o ştiu
dar nu.
Aştepţi să cobor din tramvai la prima staţie,
însă eu aleg,
să găsesc un loc în care numai eu pot să cobor.
Aştepţi să-mi dezbrac boala închipuită,să o aşez pe un umeraş şi să o uit acolo.
E cusută de mine.
îmi sapi adînc circumvoluţiuni defecte.bolnave
te agheţi de principalul meu defect;
Să nu ştiu,să nu pot să vreau.



oare când ai de gând să-mi înapoiezi culorile?