ceva-închis.

îmi aud ultima picătură de vlagă lamentându-se.
cerându-şi iertare.
Ecou surd.
Ploaia îmi consolează albastrul închis,fredonându-mi tristeţea şi dezamgăgindu-l.Îşi izbeşte braţele de creştet apăsându-mi suflarea şi conturând în vânt buzele lui,sculptând în nori trupul,cedând universului ochii şi sufletul îndesându-l în palmele lunii.departe.
prea.
vocea o aruncă în ceaşca de cafea.



Doamna Popescu îsi plânge singurătatea,anii,desenând fraze în aburi.
Chiriaşii s-au întors reluându-şi activitatea.
zvonesc a jazz.

Aşa.

te-ai întors ca să pleci
şi acum pleci ca să nu te întorci.
imi urmaresti firul gandurilor mute cu absurditate.
te-ai ascuns în cămaşa mea,
ai numărat fiecare cuvânt
şi ai privit încântat cum februarie îmi moare în mâinile tale.
culorile le-ai aruncat.
în schimb ţi-ai uitat vocea.






Chiriaşii mei îmi trimit scrisori,iar doamna Pătraşcu s-a întors.Trecerea anilor e zugravită în ea,timpul e singurul lucru care îl mai are,dar se gândeşte să-şi achiziţioneze un ţânţar.

Ceai.

Mi-am pierdut culorile în buzunarul pantalonilor tăi
De atunci.îmi cânţi singurătatea.
Aştepţi să-ţi spun cea mai frumoasă poveste pe care numai eu o ştiu
dar nu.
Aştepţi să cobor din tramvai la prima staţie,
însă eu aleg,
să găsesc un loc în care numai eu pot să cobor.
Aştepţi să-mi dezbrac boala închipuită,să o aşez pe un umeraş şi să o uit acolo.
E cusută de mine.
îmi sapi adînc circumvoluţiuni defecte.bolnave
te agheţi de principalul meu defect;
Să nu ştiu,să nu pot să vreau.



oare când ai de gând să-mi înapoiezi culorile?

P.

O mie de măşti zugrăvite-ţi sunt pe faţă.
păcat că le ştiu pe toate.
m-am obişnuit si cu strategia de a păcăli oameni
cu caracterul şi gândirea ta închipuită,
sub care se află,aparent
gândul şi sentimentul constant,obsesiv
pe care mi l-ai dezvăluit voluntar
de atâtea ori;
ura.

Doamna Pătraşcu e în vacanţă.
Acum chiriaşii mei se vor muta deci,la un prieten bun,domnul P.-

Plumb.

Îmi ploconesc scopul în pragul disperării.
carnagiu devotat,de prost gust.
în schimb tu te îmbraci ca de obicei,în combinizonul tău de cuvinte,dar uiţi că în faţa mea eşti la fel de gol ca sertarul în care-mi depozitam odinioară defectele.
acum le-am pus în debara.
poate nu le observă nimeni.
comedie se pare,ţesută în ploaie.
ce zici,vrei să ne învelim în părul meu?



Chiriaşii îşi cumpără fiecare câte un şevalet,oare depozitează totul la doamna Pătraşcu?
La mine nu mai e loc.

Ochelari.

Am ecranizat deja,
involuntar,în mintea mea sezonul mort al chiriaşilor mei.
Fiecare detaliu e calculat şi pus la punct cu precizie;până şi pe unde intră nu ies ca şi pe unde ies,nu intră.
Îşi strâng lucrurile,îşi împachetează muzele şi nu lasă nimic în urmă.

aparent.

Lăcomia şi egoismul lor îi determină să mănânce noptierele,să înghită aşternuturile,să deşurubeze televizorul şi să se îndoape cu canapele,scaune şi mese.
Îmi raşchetează parchetul,însă îmi ard dulapurile,lăsându-mi draperiile trase.
ca să-mi văd culorile.
şi lămpile lustruite zac în cutiile îndesate în şifonier.
probabil pentru a-mi vandaliza inteligenţa goală.
ei sunt nimicul pentru că nimicul lor e totul.



şi-au uitat chiloţii.-

Albastru închis.

Dragă albastru,
Leagănă-te pe pleoapele mele.
Mângâie-mi cerul şi apoi coase-mi buzele de gâtul tău.Promite-mi că ne ascundem în carton şi că o să-mi hrăneşti disperarea până la refuzul etern,că o să mă aştepţi tot acolo în colţul drept,cu un televizor
alb-negru.
Promite-mi că nu vei prinde rădăcini în fiinţa mea,că e timpuriu,vei pleca şi nu o să-ţi permiţi să guşti din înăuntrul meu şi totodată să alergi în ochii mei.Promite-mi iar şi iar că o să îţi aduci aminte că poate.poate,da.-

Te ascunzi.?
păcat.