sâmbătă, 5 octombrie 2013

Rolul soarelui

Mi-a furat marea,
o ţine ostatică,
să nu se înnece,
să-i curme suferinţa.


să iubească.


Mi-a furat marea, 
şi-o ascunde în suflet
printre cugetări.



o să-şi caute iubirea.


Mi-a furat marea,
că-i plângeau gândurile.


Şi soarele a auzit
şi tare l-a mai rastignit, 
şi a vrut să mă salveze, 
dar m-am dus cu tot cu el, cu noi
în nefericirea noastră.




sâmbătă, 27 iulie 2013

¤

Mi-ar fi plăcut să alerg neîncetat,
să am aripi, să le port în cercuri.
Mi-ar fi plăcut să fie plăcut.
Am obosit să obosesc, m-am săturat şi să mă satur
şi totuşi, m-ai săturat

Când,

Ţi-am furat bătăile inimii,
ţi-am ascuns şi zâmbetul în sufletul meu.
şi-ai orbit de atâta fericire,
dar te-am lăsat să vezi prin mine.

Am lăsat să-ţi crească doar iubire.

marți, 30 aprilie 2013


V

Vreau și parcă nu mai vreau să vreau să nu mai vreau...
Vreau să-mi cumpăr un ocean -
să fiu numai în apele mele;
să mă spăl de cuvinte și să zdruncin vieți,
să mă cufund în extaz și să uit de mine.
Vreau să fiu marea, să fiu infinită;
să adăpostesc suflete goale și
să învălui trupuri.
Vreau să fiu muzica,
să încânt pe toată lumea, să le cânt povestea.
Vreau să dau fericire tuturor,
să alerg desculță pe stele,
să-mi scald amagirea în vin roșu sec.

Mi-e dor de mare și e un dor nebun de doare.





sâmbătă, 16 martie 2013

jazz

îți plouă  în inimă și parcă
te inundă.
plămânii sunt greoi,
traheea e putredă.
coastele se răsfrâng de-alungul pardoselii,
ficatul pușcă.
rinichii au plecat demult, se înșeală ocazional cu structura osoasă.
pancreasul a uitat de unde a venit 
și se plimbă fericit.
coapsele te strigă,
genunchii se înmoaie,
falangele ți-o iau înainte.
tot corpul îți fuge.
sânii te văd, sunt infideli.
femurul a luat tibia cu el.



s-au întors chiriașii, dau spectacol.


sper că-ți place.
-miroși a jazz.

joi, 3 ianuarie 2013

(con)vorbiri I

Așteptam pe scările unei instituții de câteva ore bune, iar o făptură mă pândea ...


Mara(6 ani): De ce ești tristă?
Eu   Sunt doar obosită.
Mara:  De ce sunt oamenii obosiți?
Eu:   Pentru că depun un efort.
Mara:  Adică?
Eu:  Adică fac ceva important care-i solicită

-mă așez pe scări, o chem lângă mine și îi ofer ciocolată.

Mara:   Oamenii au suflet?
Eu:    Pai au?
Mara :   Pai cam nu au. 
Eu:       Dar inima au?
Mara :    Da
Eu:   De ce au?
Mara:  Oamenii au inimă ca să iubească și... și să poată să trăiască! Da, da.
Tu iubești?
Eu:    Nu
Mara:   De ce?
Eu:   Pai nu știu ce înseamnă să iubești.
Mara:   Să iubești e să-ți fie dor și să îți tremure picioarele și așa *brwwww*  fluturi în burta ca în desene.
   


* a fugit ca arsă când a venit directorul să mă poftească în birou*



vineri, 28 decembrie 2012


Mă dezbrac de gânduri încet;
le așez în umbră,
le feresc de ei, de voi și
de noi.
Se tem, suspină și gem
iar în final, rămân în tandem.

Pielea-mi se desprinde și intră în pământ,
organele se învelesc în indigo -
am rămas fără fericire în șifonier.
A mucegăit; zace în durere
îi place durerea.