(con)vorbiri I

Așteptam pe scările unei instituții de câteva ore bune, iar o făptură mă pândea ...


Mara(6 ani): De ce ești tristă?
Eu   Sunt doar obosită.
Mara:  De ce sunt oamenii obosiți?
Eu:   Pentru că depun un efort.
Mara:  Adică?
Eu:  Adică fac ceva important care-i solicită

-mă așez pe scări, o chem lângă mine și îi ofer ciocolată.

Mara:   Oamenii au suflet?
Eu:    Pai au?
Mara :   Pai cam nu au. 
Eu:       Dar inima au?
Mara :    Da
Eu:   De ce au?
Mara:  Oamenii au inimă ca să iubească și... și să poată să trăiască! Da, da.
Tu iubești?
Eu:    Nu
Mara:   De ce?
Eu:   Pai nu știu ce înseamnă să iubești.
Mara:   Să iubești e să-ți fie dor și să îți tremure picioarele și așa *brwwww*  fluturi în burta ca în desene.
   


* a fugit ca arsă când a venit directorul să mă poftească în birou*

Mă dezbrac de gânduri încet;
le așez în umbră,
le feresc de ei, de voi și
de noi.
Se tem, suspină și gem
iar în final, rămân în tandem.

Pielea-mi se desprinde și intră în pământ,
organele se învelesc în indigo -
am rămas fără fericire în șifonier.
A mucegăit; zace în durere
îi place durerea.

în ochii ei râde marea

poți să spui că e vina mea
mereu e vina mea;
niciodată vina altcuiva.
-eu sunt vina ta.

tocmai
îți dansează sufletul -
cu tot cu privirea caldă.
azi ai înghețat la exterior;
genele nu mai clipesc a fericire,
buzele sunt amorțite,
irisul e plumb în ochii tăi,
falangele atârnă de-o geană.
uite, îți ridic eu o sprânceană
ca să te întrebi încă o dată
- de ce -
în ochii ei nu mai râde marea?

o mică paranteză

un fel de 4 dimineața făcută la 4 dimineața.

Știi de fapt, mi-am dat seama cum stă treaba, e cam în felul următor:

Mă grăbesc tot timpul și nu am timp să-mi dau seama; mă complic din ce în ce mai tare și dau vina pe alții. DE CE? Că pur și simplu de aia. Recunosc că sunt un soi rău de ființă și nu am ajuns să caut țapi ispășitori, dar nici mult nu mai am. Suntem noi, românii și sado-masochiști așa un pic în sinea noastră și dăm în disperare și dramatism pur în 99% din cazuri, poate de acolo se trage.

Ideea vine de la sine și sinele e în Cosmos și inițiativa s-a dus dracu de la începutul începutului(meu) și din moment ce e așa, nici să nu mire pe nimeni(mai ales pe mine) că în ventriculul drept e incendiu și în atriul drept stă să ruginească clanța(dacă nu a ruginit deja).

Încă mai caut chiriaș.

Se caută chiriaș

Ți-e înflorită barba

iar pieptul nins de frunze.

Mâinile-ți zac împădurite pe creștetul capului.

N-ai fost atent și ți-au crescut livezi de pupile.

Te-ai adâncit în noiembrie 

și

totuși n-ai să uiți că

am înnebunit de alb(astru).

Mi-am alungat chiriașii de curând - 

dar s-au întors.

Decorează - 

artistul își zugrăvește tristețea iar muza lui cântă, 

nevroticul se plimbă din ficat până în plămâni cu beculețele de Crăciun,

depersivul lasă dâre de noroi prin toată sufrageria sufletului.

- în ventriculul drept s-a ars becul iar în atriul drept a mucegăit clanța.

toți se feresc, dar încă mai caut chiriaș.

cei ce fură

Cumpărăm suflete moarte, smulse din adâncuri;
vindem ură și creștem răutate.
Să zicem că noi cultivăm calitatea omenească, însă recolta se lasă așteptata
— semințele au fost furate.
Noi suntem tot ceea ce tu nu vrei să fii, dar îți dorești.

Voi sunteți cei ce fură și nu se-ndură!

V-ați uitat amprentele pe plămînii mei înainte să fugiți cu tot ce mai aveam.
V-ați trezit în lăcomie, cu crengi în loc de mâini;
creierul a prins aripi,
sufletul ţese rădăcini putrede,
pancreasul sfârâie a cianură
iar zâmbetul se descompune treptat.
bucăţi de carne se dezlipesc de fiinţă
 - drept pedeapsă.

Astral

ne-am ţinut de mână cu marea
şi-am alergat-o până la stele
am pândit-o de după lună
şi-am lasat-o să ne cureţe înăuntrul.
ne-am învelit în constelaţii
şi-am păcălit soarele.

bej, şi-a întâlnit carul mare tatuat pe gât
iar albastru şi-a ascuns nebuloasa în ochi -
după mii de ani lumină.

am fugit de agonie şi extaz,

- am întâlnit fericirea.



  bej şi albastru închis.