Din când în gând

Așa am pornit eu din când în gând

Lin, am pășit pe cuvinte frumoase,

m-am îmbrăcat cu vise și miros

Și m-ai împiedicat de tine,

Ochii nu îți țineau pasul cu gura care mă mințea,

Nici cu gesturile, nici cu trupul.

M-ai dezvelit de cine sunt eu,

m-ai izbit de regretele tale,

m-ai învăluit din nou

până m-ai sugrumat cu vorbe 

și

mi-ai smuls sufletul și i-ai râs în față

iubire

nu mai e iubire.

mi-ai călcat pe gânduri

m-ai târât în trecutul tău și m-ai spânzurat de el.

Și acum îmi cauți valurile să te învăluie la loc,

Nu mai ai loc.
de gândurile tale

Vremea tremură de când nu ai mai trecut prin părul meu
Vremea tremură pentru că nu ţi-ai mai plimbat degetele pe şira spinării mele
Vremea tremură pentru că pleci din nou.
şi din nou
şi din nou
şi

Acum
Vremea tremură de frig.

-

**

Mi-am pierdut gândurile,
nu le mai aud.

M-au lăsat şi ele
să zac,
să mă zbat,
să mor în cânturi
şi să mă dezbrac de gânduri.

S-au dus şi nu au mai venit
Tu, imaginarul meu, te simţi descumpănit.
Dar te reîntorci să sapi adânc dezamăgire
şi să-mi iei tot ce pot sădi -
                                   iubire.

Despre suflet

Aş răcni din toţi rărunchii,
aş strânge de gât trecutul
aş vrea să mă pot ierta.
                dar
- nu aş putea.
 

Am secat de atâta resemnare,
am clacat în faţa mea.
              şi
- nu mai am scăpare.


Îmi moare sufletul în fiecare zi
                   şi  eu odată cu el.

Rolul soarelui

Mi-a furat marea,

o ţine ostatică,

să nu se înnece,

să-i curme suferinţa.

să iubească.

Mi-a furat marea, 

şi-o ascunde în suflet

printre cugetări.

o să-şi caute iubirea.

Mi-a furat marea,

că-i plângeau gândurile.

Şi soarele a auzit

şi tare l-a mai rastignit, 

şi a vrut să mă salveze, 

dar m-am dus cu tot cu el, cu noi

în nefericirea noastră.

¤

Mi-ar fi plăcut să alerg neîncetat,

să am aripi, să le port în cercuri.

Mi-ar fi plăcut să fie plăcut.

Am obosit să obosesc, m-am săturat şi să mă satur

şi totuşi, m-ai săturat

Când,

Ţi-am furat bătăile inimii,
ţi-am ascuns şi zâmbetul în sufletul meu.
şi-ai orbit de atâta fericire,
dar te-am lăsat să vezi prin mine.

Am lăsat să-ţi crească doar iubire.

♥

V

Vreau și parcă nu mai vreau să vreau să nu mai vreau...
Vreau să-mi cumpăr un ocean -
să fiu numai în apele mele;
să mă spăl de cuvinte și să zdruncin vieți,
să mă cufund în extaz și să uit de mine.
Vreau să fiu marea, să fiu infinită;
să adăpostesc suflete goale și
să învălui trupuri.
Vreau să fiu muzica,
să încânt pe toată lumea, să le cânt povestea.
Vreau să dau fericire tuturor,
să alerg desculță pe stele,
să-mi scald amagirea în vin roșu sec.

Mi-e dor de mare și e un dor nebun de doare.

jazz

îți plouă  în inimă și parcă

te inundă.

plămânii sunt greoi,
traheea e putredă.

coastele se răsfrâng de-alungul pardoselii,

ficatul pușcă.

rinichii au plecat demult, se înșeală ocazional cu structura osoasă.

pancreasul a uitat de unde a venit 

și se plimbă fericit.

coapsele te strigă,

genunchii se înmoaie,

falangele ți-o iau înainte.

tot corpul îți fuge.

sânii te văd, sunt infideli.

femurul a luat tibia cu el.

s-au întors chiriașii, dau spectacol.

sper că-ți place.

-miroși a jazz.

(con)vorbiri I

Așteptam pe scările unei instituții de câteva ore bune, iar o făptură mă pândea ...


Mara(6 ani): De ce ești tristă?
Eu   Sunt doar obosită.
Mara:  De ce sunt oamenii obosiți?
Eu:   Pentru că depun un efort.
Mara:  Adică?
Eu:  Adică fac ceva important care-i solicită

-mă așez pe scări, o chem lângă mine și îi ofer ciocolată.

Mara:   Oamenii au suflet?
Eu:    Pai au?
Mara :   Pai cam nu au. 
Eu:       Dar inima au?
Mara :    Da
Eu:   De ce au?
Mara:  Oamenii au inimă ca să iubească și... și să poată să trăiască! Da, da.
Tu iubești?
Eu:    Nu
Mara:   De ce?
Eu:   Pai nu știu ce înseamnă să iubești.
Mara:   Să iubești e să-ți fie dor și să îți tremure picioarele și așa *brwwww*  fluturi în burta ca în desene.
   


* a fugit ca arsă când a venit directorul să mă poftească în birou*

Mă dezbrac de gânduri încet;
le așez în umbră,
le feresc de ei, de voi și
de noi.
Se tem, suspină și gem
iar în final, rămân în tandem.

Pielea-mi se desprinde și intră în pământ,
organele se învelesc în indigo -
am rămas fără fericire în șifonier.
A mucegăit; zace în durere
îi place durerea.

în ochii ei râde marea

poți să spui că e vina mea
mereu e vina mea;
niciodată vina altcuiva.
-eu sunt vina ta.

tocmai
îți dansează sufletul -
cu tot cu privirea caldă.
azi ai înghețat la exterior;
genele nu mai clipesc a fericire,
buzele sunt amorțite,
irisul e plumb în ochii tăi,
falangele atârnă de-o geană.
uite, îți ridic eu o sprânceană
ca să te întrebi încă o dată
- de ce -
în ochii ei nu mai râde marea?

o mică paranteză

un fel de 4 dimineața făcută la 4 dimineața.

Știi de fapt, mi-am dat seama cum stă treaba, e cam în felul următor:

Mă grăbesc tot timpul și nu am timp să-mi dau seama; mă complic din ce în ce mai tare și dau vina pe alții. DE CE? Că pur și simplu de aia. Recunosc că sunt un soi rău de ființă și nu am ajuns să caut țapi ispășitori, dar nici mult nu mai am. Suntem noi, românii și sado-masochiști așa un pic în sinea noastră și dăm în disperare și dramatism pur în 99% din cazuri, poate de acolo se trage.

Ideea vine de la sine și sinele e în Cosmos și inițiativa s-a dus dracu de la începutul începutului(meu) și din moment ce e așa, nici să nu mire pe nimeni(mai ales pe mine) că în ventriculul drept e incendiu și în atriul drept stă să ruginească clanța(dacă nu a ruginit deja).

Încă mai caut chiriaș.

Se caută chiriaș

Ți-e înflorită barba

iar pieptul nins de frunze.

Mâinile-ți zac împădurite pe creștetul capului.

N-ai fost atent și ți-au crescut livezi de pupile.

Te-ai adâncit în noiembrie 

și

totuși n-ai să uiți că

am înnebunit de alb(astru).

Mi-am alungat chiriașii de curând - 

dar s-au întors.

Decorează - 

artistul își zugrăvește tristețea iar muza lui cântă, 

nevroticul se plimbă din ficat până în plămâni cu beculețele de Crăciun,

depersivul lasă dâre de noroi prin toată sufrageria sufletului.

- în ventriculul drept s-a ars becul iar în atriul drept a mucegăit clanța.

toți se feresc, dar încă mai caut chiriaș.

cei ce fură

Cumpărăm suflete moarte, smulse din adâncuri;
vindem ură și creștem răutate.
Să zicem că noi cultivăm calitatea omenească, însă recolta se lasă așteptata
— semințele au fost furate.
Noi suntem tot ceea ce tu nu vrei să fii, dar îți dorești.

Voi sunteți cei ce fură și nu se-ndură!

V-ați uitat amprentele pe plămînii mei înainte să fugiți cu tot ce mai aveam.
V-ați trezit în lăcomie, cu crengi în loc de mâini;
creierul a prins aripi,
sufletul ţese rădăcini putrede,
pancreasul sfârâie a cianură
iar zâmbetul se descompune treptat.
bucăţi de carne se dezlipesc de fiinţă
 - drept pedeapsă.

Astral

ne-am ţinut de mână cu marea
şi-am alergat-o până la stele
am pândit-o de după lună
şi-am lasat-o să ne cureţe înăuntrul.
ne-am învelit în constelaţii
şi-am păcălit soarele.

bej, şi-a întâlnit carul mare tatuat pe gât
iar albastru şi-a ascuns nebuloasa în ochi -
după mii de ani lumină.

am fugit de agonie şi extaz,

- am întâlnit fericirea.



  bej şi albastru închis.

—

Ți-ai bea cafeaua învelită în spuma mării cu mine
Și ne-am îmbrăca amândoi în culoarea dragostei.
ni se potrivește cel mai bine.
Ai vrea să ne scăldăm în asfințit
să-mi cumperi luna pătrată
și să-mi desenezi fericirea.
Degetele-ți dansează odată cu privirea,
gândind în doi spre infinit.

—

Auzi voci?

-Nu.
Ar trebui să-ți faci un control la cap.
Tu nu vrei să te privești niciodata în oglindă
îți e din ce în ce mai frică să-ți vezi înăuntrul.

Umbrele.

ai aşteptat ceasul umbrelor,
dezgolind anotimpuri.
ți-au crescut fluturi în stomac.
inima-ți răcnește,
organele fug - se zbat,
dar singurătatea le prinde din urmă.
mi-ai luat de braţ înăuntrul
si-ai fugit,
cu tot cu mine și cu tine - și cu ele.
ne-au luat și ne-au ascuns
în aurul nebunilor.
ai orbit de griji, de lumina ochilor tăi
și te-ai aruncat în adâncul mării
și-ai lăsat să te înghită, să te spânzure de valuri albastre.


mai e puțin din tine în nesiguranța mea.

N.

mi-au obosit ochii,
mâinile şi gura
picioarele-mi tânjesc după simţ,
sufletul mi-e împăienjenit de vreme -
stă să moară.
te-ai decis să mă legi de scaunul viziunilor tale
şi să-mi chinui interiorul sufocându-mi singura dorinţă.
te-ai refugiat în trupul nulităţii existenţiale,
iar eu
am rămas cusută în nemurirea nebuniei albastrului meu închis.




Chiriaşii îşi plantează iubirile în palmele mele, iar Doamna Pătraşcu e pierdută-n trecut.Mi-a arătat punga în care ne-a păstrat atata timp şi dându-şi ultima suflare şi-a oprit mâna pe creştetul capului meu.

-am ieșit la pensie-