şaizeci.

albastru fermecător.
verde aprins.privire prăfuită.
ai totul.dar alegi nimicul.fugi de prezent,dai peste trecut şi îl transformi în viitor.capeţi luna şi calci pe stele,nu mai ai energie să te încalţi.
te hrăneşti cu ochii şi îi mângâi pleoapele.te pierzi în mâna lui.fugăreşti momentul şi prinzi zâmbete.

ajungi unde ai pornit.patru pereţi goi,desenaţi cu ţipete.
îţi trebuie 60 de secunde să simţi.60 de minute să inţelegi.60 de zile să crezi.porneşti spre nicăieri.şi apoi ştergi totul.îţi încorsetezi mintea într-un calm profund,apoi alegi să evadezi în mijlocul nimicului.să vezi cum creşte iarbă în ciment.să mănânci mere verzi.să pictezi cu vise.să atingi infinitul.să muşti din claritate.să creezi mii de lucruri,poate pentru că odată vor prinde viaţă în tine. să ai aripi de muscă,pentru că sunt cele mai mici.să simţi apa.să îmbraci aroma de cafea,pentru ca o savurezi strop cu strop.să uzi copacul din cizmă,pentru că acolo îţi place să stai.tabloul tau infinit.
Doamna Popescu scapă acetona.totul se sterge.îşi cere scuze si continuă să vorbească despre căsnicia dânsei care devenise un eşec.