Eu şi poate încă o mie.

Căldura sufocantă mă lasă fără vlagă.Razele soarelui se izbesc de pielea palidă şi uşor fină.
Pentru o secundă de infinit aparte.Las cartea şi tenişii lângă un nuc ce-şi dezvăluie aroma.
Îmi arunc ochii înspre culmile vechi de-o poveste nebănuită.nedescoperită.
Înaintez.-
Iarba se unduia asemeni paşilor mei.Un miros greoi şi tare te învăluie pe măsură ce mă lăsam cuprinsă de covorul verde şi moale.
Greierii işi izbeau cântecul de urechile mele.
Apusul îmi zâmbea.Plopi,îndreptaţi spre bolta cerului,împletiţi în rafale de vânt,îmi dezveleau gândurile.
Mi-aş petrece aici eternul minut.cu miros de cireşe şi plăceri de ocazie.
Îmi înfig mâna în pomul ce-mi împărtăşise cândva un val de lucruri neînţelese ale unui om de rând.apoi mă scald în purul moment.
Gâzele roiesc.
Amintirile mă îmbracă din nou în umbra verde.
Mă pierd.nu mai aud pe nimeni şi nimic.sunt doar eu şi un gând ce încă mai cheamă delirul.


Poate înţelegi.Poate nu./