aăâ

s-au întors ca să rămână.
îşi asamblează muzele
şi pictează zgomote în sufletul meu.


- le-a fost dor să-mi chinuie nopţile.
se plimbă prin cutia craniană,
sădesc în circumvoluţiuni
fericire.
agaţă bucăţi din lună pe cerul gurii
şi fiecare chiriaş îşi coase coapsa stângă
de miocardul meu.
se simt din ce în ce mai singuri.
şi mă leagă de scaună
şi mă chinuie pe dinăuntru
şi mă lasă

Insula.

se plimbă încet pe şira spinării ei,aşezându-i-se pe ceafă.
i se plimbă prin păr.pierzându-se
alunecă pe frunte, se avântă la cules gene;
sapă adânc, în buze, iubirea lui.
se ascunde în sânii ei,
dar pleacă lăsându-i patul sufletului,

pustiu.



înăuntrul îi ţipă nebuneşte, dar el,el nu aude
 e prea departe acum
mult prea.-

noiembrie.

şi-a iubit singurătatea
lăsând-o să-i sfâşie pieptul cu găndul
şi-a lăsat buzele pe coapsele ei
cutremurând-o de plăcere -
şi totuşi,
s-a pierdut în demenţa lui interioara,
clacând.
acum e singur,
probabil veşnic peregrin în pustiul sufletului ei.

c'est de un bleue pur

au improvizat raiul cu aripi de hârtie şi ceaţa ce-i învăluia,
s-au ascuns ca doi necuraţi în universul lor
pictând vise împreună şi agăţându-se de constelaţii.

ştia,

că el a hotărât să îi picteze înăuntrul albastru
ca să o ducă în pragul nebuniei şi să o uite acolo.
vroia să-i viziteze găndurile,
să-i fure fericirea şi să o scape într-un pahar cu apă;
să-i spănzure orgoliul şi să-l arunce în mare,
să devoreze tot ce a mai rămas în ea.


şi aşa a şi făcut.

Roşu Aprins

Pentru că e singur


s-a desprins de tot şi toate.
s-a pierdut,într-un colţ al minţii mele;
îmi povesteşte,coborând câte o scară cum a uitat
să fie fericit.
cântă a noiembrie culegându-i anotimpuri,
îşi pierde iubirea în ochii ei,
promiţându-i o eternitate.
înmuindu-şi buzele de un roşu aprins,de trupul ei;
îi conturază sânii şi pictează-n ea extaz.
îi recită gândurile ascunzându-se,
părăsind-o.

Vinovaţii fără vină.

El e făcut din ce au încercat să-i facă alţii ei
dar le-a făcut-o lor,
crescându-şi propriul cer albastru.
se caută vinovaţii fără vină
dar nevinovăţia a plecat odată cu vina.
însă de vină e el,octombrie,
a plecat cu ochii ei,
îngropându-i
în inima lui.


şi-a lăsat-o.
şi-a plecat.

O.

Pentru că,
aşa e.-

vremea,de obicei,suspină.
îşi înveleşte sufletul în zăpadă şi tremură de frig.
devorează anotimpuri şi ascunde durerea surdă
în organele frumos ordonate în traseul ei.
cântă a singurătate în somn,
oprindu-şi glasul şi smulgându-şi păcatele unul câte unul;
iar tu stai întins pe podea căutându-ţi sinele.



las-o să-ţi fure bătăile inimi.